Adriana: «Prigoană va fi lângă mine când nasc»
După nenumărate certuri pe care le-au avut în ultima perioadă, Silviu Prigoană s-a decis să-i facă pe plac Adrianei şi să se întoarcă în ţară, pentru a fi alături de aceasta în momentul în care bebeluşul cuplului va veni pe lume. Miliardarul a plecat în America săptămâna trecută împreună cu cei doi fii ai săi, Silvius şi Honorius, acesta din urmă întorcându-se în ţară pentru a pune la punct nişte afaceri. Prigoană şi-a dorit foarte mult ca Adriana să-l însoţească în SUA, pentru a naşte acolo, însă aceasta s-a opus vehement şi a rămas în ţară. ” Vreau un bebeluş sănătos, nu mă interesează să aibă cetăţenia americană cu orice preţ”, a spus Adriana, care pe perioada sarcinii a tot avut probleme, fiind de două ori în pericol de a pierde bebeluşul.
Însărcinată în şapte luni şi jumătate, Bahmu şi-a programat naşterea la o clinică privată din Bucureşti. Deoarece fătul cântăreşte deja peste patru kilograme, doctorii au sfătuit-o pe Adriana să facă cezariană, deşi aceasta ar fi preferat să nască pe cale naturală. Dacă la plecare Prigoană şi-a ameninţat viitoarea soţie că nu va fi alături de ea în momentul venirii pe lume a bebeluşului, omul de afaceri şi-a schimbat între timp atitudinea şi i-a promis Adrianei că se va întoarce în ţară peste două săptămâni.
“Prigoană va fi cu mine când nasc. Asta mi-am dorit şi mă bucur foarte mult că se întâmplă aşa. E important ca bebeluşul să-şi vadă ambii părinţi la naştere”, a mai spus aceasta. Pentru că au început deja lucrările de renovare la vila din Pipera, Adriana s-a mutat în cursul săptămânii trecute împreună cu mama ei şi cu menajera în apartamentul pe care cuplul îl are în centrul Bucureştiului. Bahmu este nerăbdătoare să-i vină sorocul şi speră să nu mai aibă probleme şi să ducă cu bine sarcina până la final.
Nu vrea scutece din Statele Unite
Pentru că este superstiţioasă, Adriana i-a impus soţului ei fără acte să nu cumpere nici un articol vestimentar sau vreo jucărie din America: “Când se va naşte copilul îi vom cumpăra toate cele necesare, până atunci nici că voi lua ceva. Şi mobila bebeluşului pe care am comandat-o o voi păstra în magazia firmei şi o voi aduce acasă doar în ziua în care voi deveni mamă”, a declarat ea.
Tags: none
Stiri similare:
- Mi-am pus gene false să fiu sexy când nasc
- Adriana Bahmuteanu, internata de urgenta cu contractii
- 10000 euro - o zi din viata lui Bahmuteanu
- Prigoană a anunţat-o prin SMS că vine în ţară
- Mamica Bahmu dorita in Playboy

Loading ...