Andreea Spătaru a primit, în sfârşit, un ML
Andreea este răsfăţată de iubitul său, Sorin, în fiecare zi. Cu toate acestea, el a dat-o gata pe frumoasa blondă în ziua de Crăciun, când i-a îndeplinit una dintre cele mai mari dorinţe. I-a dăruit o maşină nouă, un superb Mercedes ML, de culoare aurie, în valoare de 60.000 de euro.
Fostul iepuraş Playboy visa de mult timp să-şi schimbe maşina pe care o conducea, deja, de mai bine de trei ani, însă nu a reuşit să strângă banii necesari pentru a-şi îndeplini dorinţa. Iată că iubitul şi tatăl copilului ei, Sorin a lu’ Capone, nu a putut rămâne indiferent şi a găsit prilejul ideal pentru a-i face o surpriză de proporţii Andreei.
Astfel, el a profitat de perioada Sărbătorilor de iarnă - de altfel primele pe care le-au petrecut în cuplu - şi i-a dăruit un Mercedes ML, auriu, al cărui preţ ajunge la 60.000 de euro.
“El ştia că mie îmi place acest model. Am bănuit ceva vreme că îmi va lua o maşină, dar nu am ştiut nimic sigur până în momentul în care am primit-o, de Crăciun”, a declarat Andreea, pentru Click! Vedeta este extrem de încântată de bijuteria pe patru roţi şi, deşi aparent este un autoturism mai greu de condus, ea nu a întâmpinat nici o problemă. Nu de alta, dar are permis de cinci ani şi, în ultimele luni, şi-a exersat talentul chiar şi pe luxoasa limuzină Bentley pe care o are Sorin.
Şi-a vândut BMW-ul
Andreea a condus BMW-ul argintiu Seria 5 timp de trei ani, însă a hotărât că este mai bine să-l vândă, acum, că este fericta posesoare a unui nou automobil. Ea şi l-a achiziţionat în 2005, după ce a vândut maşina pe care a câştigat-o o dată cu obţinerea titlului de “Miss Playboy”. Potrivit unor surse neoficiale, vedeta ar fi obţinut în schimbul BMW-ului 23.000 de euro.
Mădălina Radu şi-a luat şi ea Mercedes
OTV-ista fără chiloţei şi-a distrus, luna trecută, Mercedesul într-un accident grav de circulaţie, ce a avut loc în zona Piaţa Rosetti, ea alegându-se şi cu o fractură la picior. Chiar dacă a tras o sperietură zdravănă, Mădălina nu a putut sta prea mult departe de şoferie şi şi-a achiziţionat zilele trecute un alt Mercedes clasa C, pentru care a scos din buzunar aproximativ 25.000 de euro.
“A fost o adevărată afacere, pentru că l-am luat de la o prietenă de-a mea, Adriana Alexandru, care mi-a făcut o reducere substanţială la el, aşa, ca-n vreme de criză”, ne-a spus OTV-ista. Cea care i-a testat bolidul de culoare albastră a fost chiar Ramona Gabor, care este posesoare de carnet şi şi-ar dori şi ea tot un Mercedes.
Sursa: Click!
Tags: Andreea Spataru
Stiri similare:
- Andreea Spataru a refuzat un cos cu flori primit de la un necunoscut
- Andreea Spataru, mireasa in scopuri caritabile
- Andreea Spătaru s-a dezbrăcat în gară
- Andreea, vrei să scapi de Boschet?!
- Andreea Spătaru a primit de la Boschet un sutien

Loading ...