Elena, la plajă cu popa
Pe 30 iulie, în ziua în care va împlini 22 de ani, Elena Gheorghe va pleca în Bulgaria, împreună cu iubitul ei, Cornel Ene. Cei doi îndrăgostiţi nu îşi vor face însă de cap, pentru că vor fi însoţiţi de părinţii Elenei, tatăl preot, iar mama cântăreaţă de muzică populară
Aflată în plină ascensiune a carierei, Elena Gheorghe a început să culeagă roadele succesului după despărţirea de trupa Mandinga. A avut o perioadă plină de concerte, a făcut furori pe scena de la Callatis, e invitată la numeroase evenimente şi şedinţe foto.
Solista împlineşte 22 de ani
În ciuda agendei încărcate pe care o are, frumoasa cântăreaţă şi-a făcut timp şi pentru o escapadă de câteva zile pe plaja vecinilor bulgari. Excursia este de fapt un cadou de ziua sa, pentru că Elena va împlini 22 de ani pe 30 iulie, evenimentul fiind celebrat în familie, împreună cu părinţii şi cu iubitul ei, Cornel, trombonistul trupei.
Dacă pentru unii pare atipic să-ţi petreci concediul sub ochii tatălui, care mai este şi preot pe deasupra, pentru Elena acesta e un lucru firesc. “Mă bucur foarte tare că îmi petrec ziua de naştere alături de oamenii dragi, iar excursia asta e ca o gură de oxigen, chiar dacă e scurtă. Voi pleca împreună cu mama, cu tata şi Cornel. Stăm câteva zile, până pe 3 august. Eu am o relaţie foarte bună cu părinţii mei şi nu e nimic ieşit din comun să mergem împreună în vacanţă”. Elena şi-a făcut însă şi planuri mai romantice cu iubitul ei şi îşi doreşte ca până la finalul verii să ajungă în Spania, ţară pe care spune că o adoră.
A lăudat-o Julio Iglesias

Elena & Band a concertat marţi seară pe terasa Gaia, la petrecerea privată a lui Julio Iglesias. Cântăreţul a lăudat-o pentru aptitudinile ei vocale şi le-a sorbit din priviri pe cele două dansatoare. “M-a felicitat pentru faptul că promovez muzica latino în România. A fost o deosebită onoare să vorbesc cu Julio Iglesias şi mai ales să cânt în prezenţa lui”, ne-a declarat Elena.
Deşi a fost curtată de mai mulţi bărbaţi din show-biz, printre care şi cuceritorul Alex Erbaşu, Elena Gheorghe rămâne fidelă iubitului ei, Cornel Ene, instrumentistul trupei. Cei doi locuiesc împreună de mai bine de un an şi spun că sunt mai îndrăgostiţi ca oricând. (foto stanga )
Tags: Elena Gheorghe
Stiri similare:
- Iata in ce pozitie se bronzeaza Ilinca Vandici
- Elena Băsescu, cerută de soţie în Grecia
- Elena Băsescu, în autobuz după 7 ani
- Hrebe junior, un nou scandal amoros
- Elena si Andrei, Revelion impreuna

Loading ...