Irinel i-a adus fiicei un ochi împotriva farmecelor
Soţii Columbeanu s-au întors săptămâna trecută din Creta, acolo unde au petrecut o vacanţă romantică, fără micuţa Irina. Cei doi au făcut plajă, s-au plimbat cu iahtul, au vizitat monumentele istorice şi s-au delectat cu preparatele culinare specifice locului. Pentru fetiţa lor, Irinel şi Monica au cumpărat o bijuterie sub forma unui ochi, care să o păzească de rele.
După câteva weekend-uri petrecute pe litoralul românesc, în staţiunea Mamaia, Irinel şi Monica Columbeanu şi-au făcut bagajele şi au plecat în Creta, departe de ochii presei mondene. Cei doi au dorit un sejur romantic, fapt pentru care au lăsat-o acasă pe fiica lor, în grija bonei Cristina. “A fost o vacanţă liniştită, pentru că exact asta am şi căutat. Creta este încărcată de istorie şi am încercat să vizităm cât mai multe monumente. Nu am făcut nimic ieşit din comun, doar plajă şi plimbări cu iahtul. M-a impresionat bucătăria locului, se spune că este cea mai sănătoasă din lume.
Am consumat multe salate cu ulei de măsline, peşte, fructe de mare, brânzeturi şi vin”, ne-a declarat miliardarul. Columbenii au vizitat muzeul lui Nikos Kazantzakis de la Myrtia, templul lui Anemospilia, vechiul oraş Panasos şi celebrele mănăstiri cretane şi au degustat horiatiki (salată), mizithra (brânză albă, cremoasă), taramosalata (pastă de icre) şi vinurile de casă, care se servesc în tavernele locale. Irinel şi Monica nu s-au întors încărcaţi de cumpărături, ci au preferat să-şi achiziţioneze obiecte simbolice, de acest gen fiind şi cadoul pentru fiica lor. “I-am adus Irinei o bijuterie din onix, sub forma unui ochi, care este folosită pentru protecţie, apărarea de boli, pericole, deochi şi spirite rele. Se poate purta la gât sau poate fi ţinută la capul patului”, ne-a mărturisit Irinel Columbeanu.
Îl felicită pe Mutu pentru reality-show
Prima familie VIP din România care a acceptat să-şi expună viaţa la televizor, Columbenii îi urează succes lui Adrian Mutu în ultimul proiect al fotbalistului. “Mutu este un brand, iar reality-show-ul său va avea cu siguranţă succes. Eu nu mă tem de concurenţă, este loc pentru toată lumea”, a declarat Irinel, referindu-se şi la “rivalii” săi de pe sticlă, Bahmuţeanu şi Prigoană.
Tags: none
Stiri similare:
- Columbeanu a supus la vot meniul de la botez
- Columbenii au saltele cu fir de argint
- Moni Columbeanu l-a refuzat pe Lazarov
- Moni şi Iri au acelaşi număr la pantofi
- Botez de 100.000 de euro

Loading ...