Jojo, reclamă la haine cu preţ redus
După Iulia Frăţilă şi Cabral, a venit şi rândul vedetei de la Antena 1, Jojo, să fie ofertată de aceeaşi firmă de articole vestimentare, pentru a-i reprezenta imaginea. Şi, cum e sezonul soldurilor, ea apare pe un poster în care sunt anunţate reduceri masive de preţuri de până la 70%. Afişele împânzesc tot Litoralul.
Datorită aspectului fizic adolescentin, dar şi a atitudinii sale “zburdalnice”, Jojo a fost aleasă să reprezinte imaginea firmei de haine “House of Art”. De altfel, stilul vestimentar pe care ea îl abordează în viaţa de zi cu zi se aseamănă destul de mult cu cel promovat de această companie: lejer, casual. Acum, în plin sezon estival şi în perioada reducerilor, afişele cu Jojo, care face reclamă la haine cu preţ redus de până la 70%, au împânzit întreg Litoralul, dar şi mall-urile din toată ţara.
Lipsită de orice urmă de snobism, Jojo nu se arată deloc deranjată de faptul că imaginea sa este asociată cu hainele de la reduceri. Asta şi pentru că ea este o mare amatoare de solduri, astfel că, ori de câte ori are ocazia, merge în străinătate pentru a-şi îmbogăţi garderoba cu ţinute vestimentare de firmă, la preţ redus. Deşi suma pe care a primit-o este confidenţială, am aflat că actriţa şi-a îmbogăţit conturile, în urma semnării acestui contract, cu peste 5.000 de euro. Deşi, în prezent, este cunoscută publicului datorită personajului “Nataşa”, pe care îl interpretează în serialul “Piaţa Divertis”, Jojo şi-a relansat, în urmă cu puţin timp, şi cariera muzicală. Ea a înregistrat un album, intitulat “Mii de culori”, şi a filmat un videoclip la piesa omonimă, în regia lui Mihnea de Vries.
Cu toate acestea, cea mai mare dorinţă a lui Jojo, pe plan profesional, este să aibă ocazia să joace într-un lung-metraj, însă, din păcate, ofertele în acest sens întârzie să apară. Licenţiată în actorie, Jojo nu a jucat până acum în nici un film de lung metraj, dar a avut succes în seria “Divertis”, unde a jucat alături de Monica Anghel, şi miniseria TV “Un caz de dispariţie”.

Ţeavă, bărbatul vieţii ei În ultimii ani, Jojo a avut multe relaţii cu bărbaţi din show-biz, cei mai cunoscuţi fiind Liviu (ex.- L.A.) şi D.J.-ul Vali Bărbulescu. De aproximativ un an, ea trăieşte o poveste de dragoste cu Ţeavă (Cătălin Căţoiu), din trupa VH2, mai în vârstă decât ea cu aproximativ 20 de ani. “Este cea mai serioasă relaţie pe care am avut-o şi simt că va dura foarte mult”, a spus actriţa. Cu toate acestea, Jojo nu se grăbeşte să ajungă la altar.
Tags: Jojo
Stiri similare:
- Jojo nu e pregatita sa devina mama
- Britney, mai frumoasa ca niciodata
- Lilo lasă grijile şi hainele de-o parte pentru o reclamă sexy
- Traistariu ar putea ramane fara oameni la firma de taxi
- Monica, reclamă la bikini de 100 €

Loading ...