Loredana Groza a mimat sexul oral pe scenă?
Ziarul “Monitorul de Prahova” a publicat în ediţia din 21 septembrie imagini şocante, surprinse în luna iunie, în timpul unui concert la Zilele Oraşului Ploieşti. Protagonista a fost Loredana Groza, care şi-a însoţit recitalul cu tot felul de semne obscene, spre disperarea părinţilor din public. Din imaginile filmate în timpul concertului se vede clar gestul Loredanei, care îşi introduce în gură degetul mijlociu, incitând astfel la sex oral. Redăm mai jos textul integral publicat în cotidianul “Monitorul de Prahova”.
La ultima ediţie a Zilelor Oraşului Ploieşti au concertat mai multe trupe, precum Iris, Phoenix, Viţa de Vie, Timpuri Noi, dar şi Loredana. Spectacolul oferit de artistă a fost însă cel puţin controversat.
Cotidianul Monitorul a intrat în posesia unor imagini filmate în timpul concertului, din care publicăm câte-va capturi sugestive pentru prestaţia de neînţeles a solistei. Pe parcursul show-ului, Loredana a făcut numeroase semne obscene către public, majoritatea având ca temă sexul oral.
“Nu mi-a venit să cred când am văzut primul gest obscen făcut de Loredana. Am avut impresia că mi s-a părut. Apoi au urmat alte semne explicite, pe tot parcursul recitalului. În jurul meu erau copii, care îi întrebau pe părinţi ce înseamnă gesturile Loredanei. A fost o experienţă neplăcută”, spune Dragoş Sandu, unul dintre ploieştenii care au asistat la concertul Loredanei.
Onorariul vedetei a rămas confidenţial, deşi acesta a fost plătit din bani publici. “Contractele pentru muzicieni au fost făcute de Teatrul Toma Caragiu printr-o firmă de impresariat din Bucureşti - GAVART. Ei au avut o sumă alocată din bugetul aprobat de Consiliul Local Ploieşti şi în acea sumă au contractat artiştii, spectacolul de lumini şi laser. Eu nu ştiu cât a costat fiecare artist în parte”, susţine Alina Istrăţescu, şeful Serviciului Comunicare din Primăria Ploieşti.
Surse din interiorul instituţiei susţin că Loredana şi cei 12 componenţi ai tarafului alături de care a concertat au încasat 5.000 de euro. În comparaţie cu Loredana, Nelu Ploieşteanu şi muzicienii săi au încasat suma de 1.800 de euro.
Cel mai mare onorariu plătit de municipalitate a fost de 7.000 de euro şi a fost achitat legendarei trupe Phoenix al cărei lider, Nicu Covaci, este şi cetăţean de onoare al Ploieştiului.
Tags: none
Stiri similare:
- Loredana îşi poate permite să facă asta!
- Lori, cu chiloţeii la vedere
- Loredana, rol de ţigancă pasională
- Lori: «Ne duceau la ginecolog să vadă dacă suntem cuminţi»
- Bote: Îmi place sexul în trei!

Loading ...