• Stiri mondene - Vedete

  • Mihai Albu: «Eu şi Irinel rămânem prieteni»

23rd January 2008

Mihai Albu: «Eu şi Irinel rămânem prieteni»

postat in Stiri mondene |

familia-columbeanu.jpgIrinel Columbeanu şi Mihai Albu nu vor să se bage în războiul nevestelor

Dacă miliardarul Irinel Columbeanu este nepăsător în scandalul “Războiul divelor”, pe care Click! l-a prezentat luni, în exclusivitate, şi chiar nu a dorit să comenteze pe marginea acestui subiect, Mihai a încercat să clarifice unele lucruri. În tot acest timp, Monica susţine că Iulia o sună insistent.

Ceea ce părea iniţial doar un foc de paie, s-a transformat într-o dispută aprinsă pe care protagonistele Iulia Albu şi Monica Columbeanu nu o au faţă în faţă, ci prin ziare şi la televiziuni. În tot acest timp, celebrii lor soţi, mult mai diplomaţi, asistă nepăsători la replicile acide pe care fostele “amice” şi le adresează.

“Soţia mea, Iulia, şi Monica Columbeanu au ieşit de multe ori la evenimente, ba, chiar am fost împreună, la vila lui Columbeanu din Izvorani. Pe Irinel îl cunosc de foarte mult timp şi am un respect deosebit pentru el fiindcă m-a ajutat enorm cu organizarea nunţii mele. Mi-a pus la dispoziţie, gratuit, sistemul de sonorizare şi m-a sfătuit în privinţa decorului. E un client vechi de-al meu, pentru care voi lucra în continuare, dacă îmi va solicita acest lucru. De altfel, Monica mi-e dragă, mi-a prezentat de multe ori colecţiile şi o aştept oricând la atelier pentru alte comenzi. Ea susţine că soţia mea a influenţat-o negativ, dar nu văd cu ce, căci Iulia are o viaţă liniştită, pe care şi-o împarte între casă şi serviciu. Nici nu înţeleg cu ce ar fi ajutat-o Monica, pentru că Iulia nu a primit de la ea nici un capăt de aţă. Noi nu avem bani foarte mulţi, aşa că nu-i putem însoţi la shopping în străinătate. Cred că ruptura dintre ele a venit de la sine, atunci când au realizat amândouă că nu prea au nimic în comun”, a mărturisit Mihai Albu, pentru Click!

De cealaltă parte, Irinel a fost sărac în cuvinte pe tema acestui subiect, dar a lăsat de înţeles că ţine la amiciţia cu Mihai Albu: “Este adevărat că Iulia a sunat în repetate rânduri şi că am vorbit cu ea de două ori, însă nu vreau să comentez asupra acestui subiect”, ne-a spus Irinel Columbeanu.

Iulia: “Monica este pentru mine o simplă cunoştinţă!”

În urma articolului din Click!, realizatorii de emisiuni tv au asaltat-o pe Iulia cu invitaţii, pentru a dezbate, în direct, tot acest circ care le-a adus audienţe record. Soţia lui Mihai consideră că atitudinea Monicăi are legătură cu vârsta ei fragedă.

“Îl respect foarte mult pe domnul Columbeanu şi este adevărat faptul că l-am sunat de câteva ori pentru a clarifica situaţia, deoarece Monica nu răspundea la telefon. Am făcut acest lucru pentru a atenua conflictul şi în nici un caz pentru a încerca o împăcare cu aceasta. Din punctul meu de vedere, Monica Columbeanu este mult prea tânără pentru a înţelege greşelile pe care le face. Îi doresc succes în cariera pe care a început-o, însă începând cu acest moment, ea este pentru mine “o simplă cunoştinţă”, a declarat Iulia Albu pentru Click!.

Source

Tags: none

Postat pe Wednesday, January 23rd, 2008 la 17:30 in Stiri mondene. Pentru urmarirea comentariilor folositi RSS 2.0 feed. Puteti raspunde sau lasa un trackback din siteul dumneavoastra.

Stiri similare:
Moni, sandale de 4000 de euro
Împăcare la botezul Irinei
Florin Grozea: “Anya ştia că Mihai nu poate răspunde acuzaţiilor”
Monica Columbeanu şi Iulia Albu, la cuţite
12 metri de matase frantuzeasca pentru botez

Exista 2 raspunsuri la “Mihai Albu: «Eu şi Irinel rămânem prieteni»”

Comenteaza si tu!!

  1. 1 On February 15th, 2008, KANDY said:

    PAI CAM CE POATE SA ZICA VIRINEL????
    PE TIRFA DE MONICA AU VULCANIZAT-O MULTI MOSI PE BANI!!!ASA CA ……

  2. 2 On February 15th, 2008, KANDY said:

    PAI CAM CE POATE SA ZICA VIRINEL????
    PE TIRFA DE MONICA AU VULCANIZAT-O MULTI MOSI PE BANI!!!ASA CA ……
    TARE PROASTA E MOLDOVEANCA ASTA…SI CURVA CIT INCAPE.!!!

Lasa un raspuns


  • Buy Cheapest sildenafil 100mg Now Special Prices For sildenafil 100mg! Low Prices.
  • Buy Cheapest canada in levitra Now WorldWide Shipping. 24/Online Pharmacy.
  • Buy Cheapest side effects of levitra Online No Prescription Needed. Best Internet.
  • Buy Cheap purpose of xanax Now The Largest Internet Pharmacy. Best Internet.
  • Buy Cheapest cheap erectile dysfunction pills Online Cheap Online Pharmacy. Low Prices.
  • Buy Cheap anxiety drugs Now Pharmacy Store. Discount Online Pharmacy.
  • Buy Cheap phentermine online no prescription overnight delivery Now Cheap Meds Without Prescription. Best Online.
  • Buy Cheap effexor dose Now Drugs, Health And Beauty. Top Online Pharmacy.
  • Buy free viagra sample Online Without Prescription. Best Internet. Low Prices.
  • Buy Cheapest no prescription cheap viagra Online Online Medical Shop. Best Drugstore.
  • Buy Cheap alternative levitra Now Cheap Prescription Drugs. Best Drugstore.
  • Buy Cheapest clonazepam high doses Now Online Prices For clonazepam high doses! Low Prices.
  • Buy Cheap pharmacy pills Now Top Online Pharmacy. Cheap Online Pharmacy.
  • Buy Cheap treatment for parasites in humans Now Low Prices. Internet Prices For treatment for parasites in humans!
  • Buy Cheapest xanax sold online Online No Prescription Needed. Pharmacy Store.
  • Buy Cheap effective sleeping aids Online Free Viagra Pills! Cheap Online Pharmacy.
  • Buy Cheap canadian prescription medications Now Internet Prices For canadian prescription medications! Pharmacy Store.
  • Buy Cheap multi vitamin supplements Online Free Viagra Pills! Cheap Pharmacy Online.
  • Buy Cheap cheap generic valium Now No Prescription Needed. Guaranteed Shipping.
  • Buy Cheapest buy valium cheap Now Cheap Pharmacy Online. Guaranteed Shipping.
  • Buy Cheapest atenolol information Online Cheap Prescription Drugs. Best Online.
  • Buy Cheapest what does cialis do Online Low Prices. Cheap Online Pharmacy.
  • Buy Cheapest new arthritis drug Now Free Viagra Pills! Online Medical Shop.
  • Buy Cheap no prescription pharmacies Online WorldWide Shipping. Cheap Online Pharmacy.
  • Buy Cheap zoloft ultram Now Drugs, Health And Beauty. Top Online Pharmacy.
  • Buy cialis wholesale Without Prescription Doctor. Low Prices. Best Internet.
  • Buy Cheapest diet pill weight loss pill Now Order Cheap Meds Without Rx. Best Online.
  • Buy Cheapest india pharmacy Now WorldWide Shipping. Cheap Pharmacy Online.
  • Buy Cheapest nonprescription drugs for anxiety Online Low Prices. Cheap Pharmacy Online.
  • Buy Cheapest treating migraines Now Best Prices. No Prescription Needed.
  • Buy Cheapest zoloft celexa Now WorldWide Shipping. Top Online Pharmacy.
  • Buy Cheap ambien perscription Now Low Prices. Order Cheap Meds Without Rx.
  • Buy Cheap order amoxicillin Now Pharmacy At The Best Price! Best Prices.
  • Buy Cheap generic propecia canada Now Best Online. Top Online Pharmacy Supplier.
  • Buy Cheapest viagra fedex Now Best Drugstore. Pharmacy At The Best Price!
  • Buy Cheap buy meds no prescription Online WorldWide Shipping. Online Medical Shop.
  • Buy Cheapest cialis women Now Pharmacy At The Best Price! Pharmacy Store.
  • Buy Cheap diet aid Now Free Viagra Pills! Special Prices For diet aid!
  • Buy cheap online prescription drugs Online Without Prescription. Low Prices. Best Drugstore.
  • Buy Cheapest ultram prescriptions Now Low Prices. Pharmacy At The Best Price!
  • Buy Cheapest xanax and weight gain Online Pharmacy Store. Free Viagra Pills!
  • Buy Cheap one day delivery cialis Now Online Prices For one day delivery cialis! Guaranteed Shipping.
  • Buy Cheap phentermine no prescriptions Online WorldWide Shipping. Cheap Online Pharmacy.
  • Buy Cheap cialis regalis Now Guaranteed Shipping. Free Viagra Pills!
  • Buy Cheap prescription uk erectile dysfunction Online Discount Online Pharmacy. Best Internet.
  • Buy Cheapest prescription drug costs Now Best Internet. Order Cheap Meds Without Rx.
  • Buy Cheapest fat burning supplement Now Guaranteed Shipping. Online Medical Shop.
  • Buy Cheapest on line pharmacy viagra Now Drugs, Health And Beauty. Best Drugstore.
  • Buy Cheapest generic viagra free shipping Online Best Online. Online Prices For generic viagra free shipping!
  • Buy Cheapest order nexium online Now Best Prices. Discount Online Pharmacy.
  • Buy Cheap phentermine day Now Free Viagra Pills! 24/Online Pharmacy.
  • Buy Cheapest take viagra soft tabs Online Free Viagra Pills! Pharmacy Store.
  • Buy Cheap tetracycline 500mg Now Cheap Online Pharmacy. Cheap Pharmacy Online.
  • Buy Cheapest xanax generic name Online Online Prices For xanax generic name! Best Internet.
  • Buy Cheapest generic cialis prices Now Top Online Pharmacy Supplier. Best Prices.
  • Buy Cheapest fda approved weight loss drugs Online Low Prices. Discount Online Pharmacy.
  • Buy Cheapest ultram online order Now Best Online. Top Online Pharmacy Supplier.
  • Buy Cheapest buy phentermine without a prescription Now Drugs, Health And Beauty. Best Online.
  • Buy Cheap buy sublingual viagra on the internet Online Best Internet. Drugs, Health And Beauty.
  • Buy Cheap cialis product Now Free Viagra Pills! Online Prices For cialis product!
  • Buy Cheapest viagra testosterone Now Top Online Pharmacy. Best Drugstore.
  • Buy Cheapest fda approved weight loss pill Now Best Online. The Largest Internet Pharmacy.
  • Buy Cheapest india meds for sale Online Pharmacy Store. WorldWide Shipping.
  • Buy Cheap buy antidepressants in uk Now Cheap Meds Without Prescription. Best Prices.
  • Buy Cheap drugs to treat psoriatric arthritis Now Discount Pharmacy Online. Guaranteed Shipping.
  • Buy Cheapest zyban canada Online Free Viagra Pills! Guaranteed Shipping.
  • Buy Cheapest cheap drugs for depression Now Pharmacy At The Best Price! Best Prices.
  • Buy Cheapest buy alprazolam cheap Now Top Online Pharmacy Supplier. Best Online.
  • Buy Cheap new fda diet pill Online Cheap Prescription Drugs. Best Drugstore.
  • Buy Cheap vitamin wholesalers Now Discount Online Pharmacy. Best Drugstore.
  • Buy Cheap levitra use Online WorldWide Shipping. Cheap Pharmacy Online.
  • Buy Cheapest viagra fedex Now Best Internet. 24/Online Pharmacy.
  • Buy Cheapest prescription pain medications Online Cheap Online Pharmacy. Best Prices.
  • Buy Cheapest appetite control supplement Online Buy Drugs Online No Prescription Needed.
  • Buy Cheap tetracycline side effects Now Best Prices. Internet Prices For tetracycline side effects!
  • Buy Cheap buy tramadol without a prescription Now WorldWide Shipping. Buy Medications Online.
  • Buy Cheapest fiorinal with codeine no prescription Online Cheap Prescription Drugs. Low Prices.
  • Buy Cheap cialis prescription Now Drugs, Health And Beauty. WorldWide Shipping.
  • Buy Cheapest diet pills overseas pharmacy Now Cheap Online Pharmacy. Free Viagra Pills!
  • Buy Cheap discount levitra Now 24/Online Pharmacy. WorldWide Shipping.
  • Buy Cheap lipitor online Now Top Online Pharmacy Supplier. Best Prices.
  • Buy Cheap cheap super cialis Now Discount Pharmacy Online. Best Internet.
  • Buy Cheapest ambien pharmacy online Now WorldWide Shipping. Buy Medications Online.
  • Buy Cheap medicines for pinworms Now Pharmacy At The Best Price! Best Prices.
  • Buy Cheapest discount viagra generic Online Best Internet. Cheap Online Pharmacy.
  • Buy Cheap erectile dysfunction treatments Online Best Prices. Special Prices For erectile dysfunction treatments!
  • Buy Cheap over the counter drugs Now WorldWide Shipping. No Prescription Needed.
  • Buy Cheap propecia cheapest Online Best Online. Cheap Prescription Drugs.
  • Buy Cheap natural weight loss pill Online WorldWide Shipping. Cheap Online Pharmacy.
  • Buy Cheap fda approved adult diet pills Now Online Medical Shop. Cheap Online Pharmacy.
  • Buy Cheap new drugs for arthritis pain Online Low Prices. Cheap Prescription Drugs.
  • Buy Cheap ordering medications online Now Pharmacy At The Best Price! Free Viagra Pills!
  • Buy Cheapest us cialis soft Now Cheap Online Pharmacy. Online Medical Shop.
  • Buy Cheapest purchase prescription diet pills Online Best Online. Drugs, Health And Beauty.
  • Buy Cheap buy generic sildenafil citrate Now Best Drugstore. Discount Online Pharmacy.
  • Buy Cheapest buy blue pill Online Best Drugstore. Top Online Pharmacy.
  • Buy Cheapest ambien sleeping pill Now Low Prices. Cheap Prescription Drugs.
  • Buy Cheapest order weight loss pills Now Guaranteed Shipping. Online Medical Shop.
  • Buy Cheap order xanax cheap Online Pharmacy Store. Cheap Pharmacy Online.
  • Buy Cheap viagra or cialis Now Online Medical Shop. Online Prices For viagra or cialis!