Monica: «I-am pus să-mi prepare colivă!»
Deşi pare o glumă morbidă, această găselniţă a Monicăi le-a asigurat locurile de muncă celor doi tineri din Buzău, veniţi la Bucureşti pentru a face menajul în reşedinţa Columbenilor. La puţin timp după ce au fost concediaţi, Simona şi Ionuţ au mai cerut o şansă, iar testul colivei a fost decisiv.
Povestea celor doi tineri e simplă şi, într-un fel, destinul lor se leagă de ziarul Click!, care anunţa la începutul lunii septembrie faptul că familia Columbeanu caută un cuplu pentru menaj. Au citit articolul şi au avut curaj să sune şi să se programeze la un interviu.
Ce-i drept, nici condiţiile oferite nu erau de negljat: 1.000 de euro salariu (pentru amândoi), cazare şi masa gratis. Simona (22 de ani) şi Ionuţ (23 de ani) au stat în probe, au fost angajaţi, apoi concediaţi din cauza unor scăpări pe care Monica nu le-a trecut cu vederea: cei doi tineri nu au reuşit să se descurce la capitolul curăţenie, au gătit fără mănuşi şi au uitat să aprovizioneze frigiderele cu apă pentru cuburi de gheaţă.
Lipsa lor de la reşedinţa Columbenilor nu a durat însă foarte mult. Dornici să arate că pot face treabă bună, Simona şi Ionuţ au sunat-o pe Monica înainte de Sărbători şi i-au mai cerut o şansă. “I-am rugat să îmi prepare o colivă. Îmi era foarte poftă. A ieşit senzaţională, avea multă nucă şi chiar au reuşit să mă cucerească! Aşa se face că cei doi lucrează acum din nou aici”, ne-a zis Monica.
Irinel i-a luat soţiei un Rolex de 60.000 de euro
Ceasul cu 1.000 de diamante este ediţie limitată, iar Monica este posesorul cu numărul 100
Monica împlineşte astăzi 21 de ani, însă sesiunea de examene care se apropie i-a tăiat cheful de petrecere. “De ziua mea prefer să stau acasă, cu familia. Curând vor începe şi examenele la facultate şi am mult de învăţat”, ne-a declarat Monica, studentă în anul al II-lea la Comunicare şi Relaţii Publice.
Irinel Columbeanu nu putea trece însă cu vederea aniversarea soţiei sale şi i-a pregătit acesteia un cadou pe care şi l-ar dori orice iubitor de accesorii de lux: un ceas Rolex Oyster Perpetual Datejust, foto dreapta, din aur cu peste 1.000 de diamante aplicate şi care costă aproximativ 60.000 de euro. Ceasul este ediţie limitată, iar Monica este purtătorul cu numărul
100 în lume.
Sursa: Editia Speciala
Tags: none
Stiri similare:
- Monica, reclamă la bikini de 100 €
- Monica Columbeanu în Max
- Monica: Stau fără fiica mea 25 de zile pe lună!
- Monica: Am fost la doctor, nu sunt anorexica!
- Monica Barladeanu se vinde cu 20 de dolari

Loading ...