Pătruleasa regretă că şi-a mărit sânii
Prezentatoarea ştirilor sportive de la Antena 1 a recunoscut că implantul cu silicon a fost o decizie pripită
Simona Pătruleasa se numără şi ea printre vedetele care au apelat la bisturiu pentru o înfăţişare cât mai apropiată de perfecţiune. Deşi este mulţumită de rezultat, prezentatoarea ştirilor sportive de la Antena 1 regretă acum intervenţia chirurgicală, cu atât mai mult cu cât medicul i-a spus că nu ar fi avut nevoie de implant.
Presa a speculat intens faptul că Simona Pătruleasa a apelat la operaţia de mărire a sânilor pentru a egala într-un fel dimensiunea bustului Nicoletei Luciu, femeia care i l-a furat pe Zsolt Cergo. Dacă iniţial a fost destul de rezervată în privinţa acestui subiect, ştirista de la Antena 1 a recunoscut în cele din urmă că a avut o intervenţie la sâni şi a venit cu lămuriri la emisiunea Dianei Munteanu Niculescu.
“S-a tot scris în presă că nu am recunoscut operaţia de mărire a sânilor, însă nu este deloc aşa. Nu puteam să apar peste noapte şi să spun că m-am dezvoltat brusc. A fost o decizie de moment, aşa am simţit eu atunci, iar acum chiar îmi pare rău că am făcut-o. Până şi medicul a fost surprins şi mi-a spus că nu aş avea nevoie de implant”, a declarat Simona Pătruleasa la “Conferinţa de presă” de la Antena 2. Se pare că bruneta a apelat, de altfel ca mai toate vedetele de la noi, la măiestria celebrului doctor Constantin Stan, a cărui clinică din Bacău a devenit raiul femeilor care vor un decolteu plin.
Simona Pătruleasa nu e singura vedetă care regretă că a trecut pe la chirurgul plastician. Solista Daniela Györfi şi gemenele Monica şi Gabriela Irimia de la Cheeky Girls
s-au plâns însă că rezultatul nu este cel aşteptat, acuzându-i pe medici că sânii lor sunt diformi în urma implantului cu silicon.
Le-a jignit pe Diana şi pe Adelina
Întrebată în aceeaşi emisiune dacă a fost curtată de fotbalişti sau dacă s-ar vedea trăind alături de unul, răspunsul Simonei a venit prompt: “Eu am nevoie de un bărbat care să-mi fie alături în permanenţă. În nici un caz nu mă văd lângă un fotbalist”, a explicat bruneta, chiar în faţa Dianei, soţia lui Claudiu Niculescu, rămasă cu gura căscată.
Simona a gafat şi vizavi de Adelina Elisei, spunând că iubitul acesteia, Cristi Chivu, este un copil. Mai mult, Simona s-a autointitulat “Zâna bună a Adelinei”, lăsând impresia că datorită ei, Adelina a fost promovată la pupitrul ştirilor. Este însă de notorietate contribuţia şi susţinerea lui Dan Capatos în ascensiunea profesională a Adelinei .
Tags: Simona Patruleasa, Adelina Elisei
Stiri similare:
- Beckham si-a marit-o
- Simona Pătruleasa se machiază la semafor
- Simona Pătruleasa a rămas fără casă
- Patruleasa, tentata sa renunte la televiziune
- Cristina Rus şi-a scos sânii pe stradă!

Loading ...