• Stiri mondene - Vedete

  • Prigoană a anunţat-o prin SMS că vine în ţară

4th October 2007

Prigoană a anunţat-o prin SMS că vine în ţară

postat in Stiri mondene |

familia-prigoana.jpgDeşi şi-a ţinut iubita pe jar o bună perioadă, Silviu Prigoană s-a hotărât să revină în România pentru a asista la naşterea fiului său. Maximus Mihai va veni pe lume peste trei săptămâni, timp suficient ca părinţii lui să ajungă la un consens şi în privinţa numelui de botez.

“Mai bine un român sănătos decât un american cu probleme”. Astfel şi-a motivat Adriana Bahmuţeanu decizia de a nu-l însoţi pe Silviu Prigoană în America, miliardarul dorind ca fiul său să se nască pe teritoriul Statelor Unite.

Aşa se face că la sfârşitul lunii august, omul de afaceri, însoţit de cei doi băieţi ai lui, Silvius şi Honorius, a plecat singur peste Ocean, lăsând loc unei speculaţii care a făcut vâlvă în presă la momentul respectiv: “Se va întoarce sau nu, atunci când va veni pe lume fiul său?”. Deşi i-a dat emoţii până şi Adrianei, iată că Silviu Prigoană a risipit recent toate îndoielile.

“M-a anunţat că va sosi săptămâna aceasta în ţară, aşa că va fi lângă mine în cel mai important moment şi nu pot decât să mă bucur. Voi naşte peste trei săptămâni. Nu mi-e frică deloc, dar nu mai am răbdare, abia aştept să vină pe lume băieţelul”, a declarat Adriana Bahmuţeanu pentru Click!.

Şi pentru că se afla chiar în timpul ecografiei şi nu a putut răspunde la telefon, Adriana a primit prin SMS vestea că Prigoană vine în ţară. Altfel, deşi toată lumea se aştepta să aleagă o clinică privată, vedeta a anunţat că va naşte la Spitalul CFR 2 din Capitală, având încredere deplină în medicii care i-au supravegheat sarcina.

O singură problemă mai are însă Adriana de lămurit cu tatăl copilului, şi anume, cum îl vor boteza pe micuţ. Dacă la început lui Silviu Prigoană îi venise ideea năstruşnică de a organiza o licitaţie pentru a găsi naşi şi pentru a alege un nume, acum miliardarul este ferm: pe copil în va chema Maximus.

Mihai Morar şi Ileana Pescariu au început recent la Antena 2 chiar şi o campanie pentru a-l îndupleca pe Prigoană să accepte numele preferat de Adriana, Mihăiţă. Rămâne de văzut însă dacă omul de afaceri va fi de acord să strice suita de nume istorice din familia sa: Silvius, Honorius şi acum Maximus.

Sursa

Tags: ,

Postat pe Thursday, October 4th, 2007 la 8:38 in Stiri mondene. Pentru urmarirea comentariilor folositi RSS 2.0 feed. Puteti raspunde sau lasa un trackback din siteul dumneavoastra.

Stiri similare:
Tara Reid cea sexy este amintire, traiasca celulita!
Chilotii la vedere
Adriana Bahmuteanu, internata de urgenta cu contractii
Andreea Marin va naste prin cezariana
Madalina Manole vrea copil din eprubeta

Lasa un raspuns