Roxana vrea să pozeze nud însărcinată
Roxana Ciuhulescu, cea mai înaltă femeie din România, face haz de necaz, pe seama picioarelor sale lungi, de peste 1.22 m, viitoarea mămică mărturisind că, din păcate, nu a putut să participe la show-ul “Dansez pentru tine”. Deşi au încercat, organizatorii nu au reuşit să selecteze un concurent, care să se “ridice la înălţimea” vedetei. Vedeta PRO TV, Roxana Ivănescu, fostă Ciuhulescu, este considerată una din cele mai frumoase femei din România, ea etalându-şi atributele fizice, prin pictoriale incendiare, în reviste dedicate bărbaţilor.
Aceasta ne-a spus că este mândră de corpul său şi se simte înzestrată de Dumnezeu:
“Nu sunt eu cea mai frumoasă femeie din România, dar cu siguranţă sunt cea mai înaltă”, declară Roxana, amuzată, ori de câte ori are ocazia.
Deşi mărturiseşte că a ajuns cunoscută publicului ca “fata cu picioare lungi!”, Roxana recunoaşte că aceasta titulatură i-a adus şi dezavantaje de-a lungul timpului.
Un moment în care picioarele sale au fost un inconvenient pentru ea a avut loc anul acesta, când şi-a dorit să se implice, precum concurent, în emisiunea “Dansez pentru tine”, proiectul rămânând la stadiul de plan, producătorii şi juriul, nereuşind să găsească un partener, care să corespundă cu înălţimea acesteia.
“Mi-am dorit tare mult să pot participa la una din ediţiile “Dansez pentru tine”. Mai ales că am toate calităţile şi mă simţeam capabilă să fac faţă unei asemenea provocări, dar uite că înălţimea mi-a adus avantaje şi dezavantaje în carieră, iar acum vorbesc de un dezavantaj”.
Şi-ar dori să o copieze pe Aguilera
Surse din anturajul vedetei PRO Motor ne-au declarat că Roxana a fost încântată de iniţiativa revistei “Marie Claire”, care a găzduit-o, în acest număr, pe Christina Aguilera, însărcinată în opt luni, într-un pictorial seminud, mărturisind că nu i-ar displăcea să fie, şi ea, protagonista unui pictorial similar.
Stire din Revista Presei - Editia Speciala
Tags: Roxana Ciuhulescu
Stiri similare:
- Roxana Ciuhulescu nu cumpara haine pentru copil
- Roxana de la Trident este gravida
- Christina Aguilera goala in revista Marie Claire
- Vedeta de la Promotor asteapta barza
- Diana Munteanu vrea o fetita de la Niculescu

Loading ...