• Stiri mondene - Vedete

  • Uite cum se răsfaţă vedetele gravide

18th May 2008

Uite cum se răsfaţă vedetele gravide

postat in Stiri mondene |

vedete-insarcinate.jpgLucruri bune, dar şi neplăcute ţi se întâmplă, atunci când eşti însărcinată. Te odihneşti, te relaxezi şi te răsfeţi cu toate bunătăţile la care nu ai voie să pofteşti. Dar ai şi o mulţime de restricţii. Vedetele autohtone cu burtică mare nu sunt nici ele scutite de toate aceste aspecte.

Nicoleta Luciu a fost la un pas de a-şi pierde sarcina la un strănut mai puternic pe platourile de filmare, Cristina Coca, fata de la Meteo a ziarului nostru, nu are voie să facă baie în piscină sau în cadă pentru că are colul deschis şi riscă să piardă copilul, iar cântăreaţa Mihaela Cernea se luptă cu kilogramele în plus. Compensează aceste probleme cu o vizită la cosmetică, unde sunt împachetate cu ciocolată, sunt unse cu lapte şi masate la tălpi cu uleiuri parfumate.

În luna a şaptea, Mihaela Cernea a renunţat la pâine

Însărcinată în şapte luni, Mihaela nu renunţă la viaţa sa activă, onorând toate concertele. “Nu am timp să lenevesc în pat, tot timpul sunt pe fugă pentru a ajunge la concerte şi nu mă feresc să dansez”, povesteşte cântăreaţa. Pentru că în timpul sarcinii Mihaela se cam luptă cu kilogramele în plus, aceasta a renunţat definitiv la pâine şi la dulciuri.

Cât despre camera fetiţei, Leia, solista împreună cu soţul ei s-au ocupat de amenajarea unui locuşor cu jucării încă din primele luni de sarcină. “I-am cumpărat multe hăinuţe, dar o parte sunt şi de la frăţiorul ei, care nu a apucat să le îmbrace”, spune Mihaela.

Cristina merge la masaj de două ori pe săptămână

Cu o siluetă demnă de invidiat chiar şi în luna a cincea de sarcină, Cristina Coca, prezentatoarea matinalului de la OTV, a amenajat camera copilului cu un an înainte să rămână însărcinată. Primele luni de sarcină au fost cele mai stresante pentru prezentatoarea matinalului, având în vedere că din cauza unor probleme de sănătate riscă să piardă sarcina.

“Am avut colul deschis şi atunci doctorul mi-a spus că la orice tip de efort există posibilitatea de a pierde copilul. În această perioadă nu am avut voie să înot sau să intru într-o cadă plină cu apă. A trebuit să mă mulţumesc cu duşurile”, spune Cristina Coca.

Pentru că încă mai urcă pe scenă şi dansează la concerte, Cristina are nevoie de momente cât mai dese şi lungi de relaxare. Vedeta merge cam de două ori pe săptămână la un salon specializat, iar “răsfăţul” o costă între 350 şi 400 de lei. Astfel, într-o lună, Cristina cheltuie circa 3.000 de lei pe astfel de tratamente.

Vibromasaj 100 lei

Masajele cu uleiuri aromatice pentru tonifiere şi aplicarea cremelor pentru prevenirea celulitei şi a vergeturilor au fost bine venite, după o zi de muncă, în cabinetul doctorului în estetică, Mirela Miertoiu. Astfel, în cinci luni de sarcină, Cristina s-a îngrăşat doar cinci kilograme. Nicoleta Luciu nu are voie cu avionul

174555_6foto.jpg La 28 de ani Nicoleta Luciu, foto dreapta, şi-a asumat şi în viaţa reală rolul de mămică, urmând să aducă pe lume un băieţel peste patru luni. De când a aflat că este însărcinată, sex-simbolul a recurs la un regim de viaţă sănătos; mănâncă regulat şi cât mai sănătos, iar noaptea doarme cel puţin opt ore.

Nicoleta a ales să păstreze secretă fericirea din viaţa ei timp de patru luni, din cauza riscului ridicat de a pierde sarcina. Ea a avut colul deschis, ceea ce înseamnă posibilitatea de a pierde sarcina şi la un strănutat mai puternic. Acest fapt a împiedicat-o să se mai deplaseze şi cu avionul.

Olivia Steer îi pune jazz bebeluşului

174556_7foto.jpg Vedeta ProTV Olivia Steer, foto stânga, este însărcinată pentru a doua oară şi va naşte în septembrie un băieţel. Prezentatoarea emisiunii “Business Magazin” este deja mama unui băieţel de un an şi şapte luni.

”Ideal, mi-am zis, ar fi să fie tot băiat, ca legătura să fie mai strânsă şi să poată deveni cei mai buni prieteni”, spune Olivia Steer, care, împreună cu soţul, Andi Moisescu, se ocupă de pe acum de educaţia noului membru al familiei şi îl încântă cu acorduri de jazz şi muzică clasică.

Oana de la Activ mănâncă tot ce pofteşte

174557_8foto.jpg Oana de la Activ, foto dreapta, logodnica mijlocaşului echipei naţionale, Ovidiu Petre, este însărcinată în cinci luni. Din momentul în care au aflat că vor deveni părinţi, la toamnă, cei doi radiază de fericire şi sunt nedespărţiţi.

Prezentă şi în cantonamentul tricolorilor din Turcia, viitoarea soţie a stelistului şi-a etalat cu graţie burtica. Interpreta nu se dă în lături de la nici o peterecere a coechipierilor lui Ovidiu, şi nici măcar de la plajă. “Mă simt perfect. Nu fac excese, însă nu mă pot plânge că am greţuri sau chestii din astea. Obosesc, dar cam atât. Nu ţin o dietă anume. Mănânc cam tot ceea ce îmi place” , spune Oana.

Sursa: Editia Speciala

Tags: , , ,

Postat pe Sunday, May 18th, 2008 la 17:02 in Stiri mondene. Pentru urmarirea comentariilor folositi RSS 2.0 feed. Puteti raspunde sau lasa un trackback din siteul dumneavoastra.

Stiri similare:
Uite ce maşini au vedetele!
Vedetele din TVR nu mai primesc benzina gratis
Uite cât plătesc vedetele pentru alcool
Britney Spears se răsfaţă alături de Mel Gibson.
Uite ce fluture şi-a tatuat Crudu între picioare

Lasa un raspuns


  • Buy Cheapest cialis prices Online Best Online. No Prescription Needed.
  • viagra sales Online Without Prescription Low Prices. Best Drugstore.
  • Buy Cheapest viagra substitutes Now Guaranteed Shipping. WorldWide Shipping.
  • Buy Cheapest cheap viagra sales Online Free Viagra Pills! Online Medical Shop.
  • Buy Cheap herbal viagra replacements Online Online Prices For herbal viagra replacements! Low Prices.
  • Buying Cheap viagra usage. Offshore Pharmacy, Best Prices. Best Internet.
  • Buy Cheap uk cialis Online Discount Pharmacy Online. Best Prices.
  • Buy Cheapest online order viagra Now Best Drugstore. Buy Medications Online.
  • Buy Cheap viagra sales online in uk Now Buy Medications Online. Cheap Online Pharmacy.
  • Buy Cheap lowest cialis Now 24/Online Pharmacy. WorldWide Shipping.
  • Buy Cheap herbal cialis Now Best Drugstore. No Prescription Needed.
  • Buy Cheap find lowest price for cialis Online Pharmacy At The Best Price! Best Prices.
  • Buy Cheap cialis coupon Now Top Online Pharmacy. Discount Pharmacy Online.
  • Buy Cheapest line viagra Now Best Online. Top Online Pharmacy Supplier.
  • Buy Cheap spain farmacia levitra Online Cheap Prescription Drugs. Best Internet.
  • Buy Cheap Levitra Super Online Buy Medications Online. Best Online.
  • Buy Cheap levitra and viagra Online No Prescription Needed. Best Prices.
  • Buy Cheap cialis online sales Now Low Prices. Top Online Pharmacy Supplier.
  • Buy Cheapest cialis or viagra Online Best Online. Cheap Online Pharmacy.
  • Buy Cheap what is generic viagra Online Pharmacy At The Best Price! Pharmacy Store.
  • Buy Cheap buy viagra line Now 24/Internet)(safe Pharmacy. Pharmacy Store.
  • Buy Cheapest viagra cheapest online sellers Now Free Viagra Pills! Buy Medications Online.
  • levitra buy levitra Online Without Prescription Best Online. Free Viagra Pills!
  • Buying Cheap problems with taking cialis and propecia. Mexican Pharmacy, Best Prices. Best Drugstore.
  • Buy Cheapest viagra prices Online Discount Online Pharmacy. Best Internet.
  • Buy viagra vs cialis levitra Online Without Prescription. Best Internet. Low Prices.
  • Buy Cheap Levitra Super Now Best Online. 100% Satisfaction Guaranteed.
  • cialis 50mg Online Without Prescription WorldWide Shipping. Low Prices.
  • Buy Cheap cialis buy cialis online Online Cheap Online Pharmacy. Best Drugstore.
  • Buy Cheap viagra levitra increase pleasure Online Best Drugstore. Drugs, Health And Beauty.
  • Buy Cheap generic cialis cheapest Now Top Online Pharmacy Supplier. Best Prices.
  • Buy Cheap levitra experience Now Top Online Pharmacy. Free Viagra Pills!
  • Buy Cheap pfizer viagra Online Discount Online Pharmacy. Low Prices.
  • Buy Cheapest cialis cod Online Best Drugstore. Buy Medications Online.
  • Buy Cheap buy viagra in spain Online Best Online. Discount Online Pharmacy.
  • Buy Cheap cheap viagra overnight Online WorldWide Shipping. No Prescription Needed.
  • Buy Cheap buy levitra cheap online Now Top Online Pharmacy. Discount Pharmacy Online.
  • Buy Cheap viagra china Now 24/Online Pharmacy. Online Medical Shop.
  • Buy Cheapest male enhancement cialis Now Best Online. Internet Prices For male enhancement cialis!
  • Buy Cheapest low cost levitra Now No Prescription Needed. Free Viagra Pills!
  • Buy Cheap levitra free trial Now Special Prices For levitra free trial! Best Prices.
  • Buy Cheap herbal alternative viagra Now Pharmacy At The Best Price! Best Online.
  • Buy Cheapest viagra in manchester uk Now 24/Online Pharmacy. WorldWide Shipping.
  • Buy Cheap over the counter cialis Online Free Viagra Pills! Cheap Online Pharmacy.
  • Buy Cheap where to buy levitra Now Free Viagra Pills! Guaranteed Shipping.
  • rapid viagra Online Without Prescription Best Online. Pharmacy Store.
  • Buy Cheapest phentermine online overnight delivery levitra Now Top Online Pharmacy. Cheap Online Pharmacy.
  • Buy Cheap cialis over the counter Now Cheap Pharmacy Online. No Prescription Needed.
  • Buy Cheapest levitra brand Now Best Drugstore. 24/Online Pharmacy.
  • Buy Cheapest cialis tadafil order online Now The Largest Internet Pharmacy. Low Prices.
  • Buy Cheapest natural viagra products Online Best Prices. 24/Online Pharmacy.
  • Buy Cheap viagra story Now Buy Medications Online. Guaranteed Shipping.
  • Buy Cheap cialis viagra levitra Online Cheap Online Pharmacy. Guaranteed Shipping.
  • Buy Cheapest viagra instructions Now Cheap Online Pharmacy. Online Medical Shop.
  • Buy Cheapest cialis order Online Cheap Online Pharmacy. Best Online.
  • Buy Cheapest viagra soft flavored sildenafil 100mg Online Top Online Pharmacy. Free Viagra Pills!
  • Buy Cheapest generic viagra lowest price Online Drugs, Health And Beauty. Best Prices.
  • Buy Cheap cialis ejaculation Online Cheap Pharmacy Online. Best Drugstore.
  • Buy Cheapest free viagra prescription Now Cheap Prescription Drugs. Best Prices.
  • Buy Cheap levitra experience Online Online Medical Shop. Best Drugstore.
  • Buy Cheap levitra from mexico Online Pharmacy Store. 24/Online Pharmacy.
  • Buy Cheap cialis regalis Online Best Internet. Drugs, Health And Beauty.
  • Buy Cheap levitra free Now Drugs, Health And Beauty. WorldWide Shipping.
  • Buy Cheapest viagra substitutes Now Online Medical Shop. Cheap Pharmacy Online.
  • Buy Cheap cialis used for Now Discount Pharmacy Online. WorldWide Shipping.
  • Buy cialis problems Online Without Prescription. Best Drugstore. Low Prices.
  • Buy Cheapest buying viagra in uk Now Cheap Prescription Drugs. Best Prices.
  • Buy Cheapest cialis viagra levitra trusted pharmacy catalog Online Pharmacy Store. Online Medical Shop.
  • Buy Cheap erection cialis Now Online Prices For erection cialis! Best Drugstore.
  • Buy Cheap viagra and cialis cheap Now Best Online. The Largest Internet Pharmacy.
  • Buy Cheapest buy viagra on line Online Buy Medications Online. Best Internet.
  • Buy Cheap free cialis sample Now Best Internet. Drugs, Health And Beauty.
  • Buy Cheap cheaest cialis professional Online WorldWide Shipping. Top Online Pharmacy.
  • Buy Cheap cialis low cost Now No Prescription Needed. WorldWide Shipping.
  • Buy Cheapest viagra suppliers Online WorldWide Shipping. Best Drugstore.
  • Buy Cheap comparison viagra cialis levitra Now Free Viagra Pills! No Prescription Needed.
  • Buy Cheapest best price for generic viagra Online Free Viagra Pills! Best Internet.
  • Buy Cheap where to puchase cialis online Now Online Prices For where to puchase cialis online! Best Drugstore.
  • Buy Cheap female viagra sildenafil Online Guaranteed Shipping. 24/Online Pharmacy.
  • Buy Cheap cialis warnings Now 24/Online Pharmacy. Cheap Pharmacy Online.
  • Buy Cheap viagra next day Now Cheap Pharmacy Online. Top Online Pharmacy.
  • Buy Cheapest cialis safe secure online shopping Now Best Online. Top Online Pharmacy Supplier.
  • Buy Cheap cheap viagra discount Now Best Drugstore. Internet Prices For cheap viagra discount!
  • Buy Cheap viagra results Now Cheap Prescription Drugs. Best Drugstore.
  • Buy Cheap viagra for cheap Now Special Prices For viagra for cheap! Best Online.
  • Buy Cheapest sales viagra Now Online Medical Shop. 24/Online Pharmacy.
  • Buy Cheap purchasing viagra in the united kingdom Now Cheap Prescription Drugs. Online Medical Shop.
  • Buy Cheap cialis tadalafil 20mg Online No Prescription Needed. Pharmacy Store.
  • Buy Cheapest cialis canadian drugs Now Pharmacy Store. Top Online Pharmacy.
  • Buy Cheapest cheap online cialis Online Best Online. Guaranteed Shipping.
  • Buy Cheap women viagra Now All Medications Are Certificated! Low Prices.
  • Buy problems with taking cialis and propecia Without Prescription Doctor. Low Prices. Best Online.
  • Buy Cheapest us presciption cialis Online Internet Prices For us presciption cialis! Low Prices.
  • Buy Cheap viagra in mexico Online WorldWide Shipping. Cheap Pharmacy Online.
  • Buy Cheap buying cialis online guide Online Cheap Pharmacy Online. Online Medical Shop.
  • Buy Cheap online purchase viagra Now Top Online Pharmacy. Drugs, Health And Beauty.
  • Buy Cheap indian viagra Now No Prescription Needed For Drugs. Best Prices.
  • Buy Cheapest cialis uk suppliers Online Buy Medications Online. Best Drugstore.
  • Buy Cheapest levitra vardenafil hcl Online Cheap Pharmacy Online. Pharmacy Store.
  • levitra fact Online Without Prescription Best Online. Best Prices.