Vedetele, cochete la tribunal
Sunt frumoase, celebre şi nefericite. Poveştile lor de dragoste, urmate mai apoi de procese răsunătoare de divorţ, au ţinut zile în şir primele pagini ale ziarelor. Ce ar mai putea avea în comun în afară de aceste lucruri Lidia Niculescu, Alexandra Dinu, Ioana Băsescu şi Adriana Bahmuţeanu? De exemplu, ţinutele “afişate” atunci când s-au prezentat la tribunal pentru divorţ sau pentru custodia copiilor. Doamnele au ţinut morţiş să fie în topul eleganţei şi atunci când s-au prezentat la procese: haine “ultimul răcnet” şi accesorii pe măsură. Pe scurt, “parada modei” la tribunal. Au fost ele “în tendinţe”?
Creatoarea de modă Wilhelmina Arz a comentat pentru Averea ţinutele alese de câteva VIP-uri în zile nu tocmai fericite din viaţa lor.

Ioana Băsescu a fost «clasică şi feminină»
Ioana Băsescu a divorţat şi ea recent de Bodo. Pentru tribunal, ea a ales, conform specialistului, o ţinută clasică şi feminină. “Elegantă, clasică, de apreciat. Personajul nu transpare starea interioară şi, în plus, a transmis o notă de optimism”, este de părere designerul.

Adriana a afişat o «ţinută austeră»
“Telenovela” repetatelor separări şi împăcări dintre Adriana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană e arhicunoscută. La cel mai recent din “şirul” de divorţuri, Adriana a ales să vină la tribunal într-o ţinută “austeră”, după cum a caracterizat-o Wilhelmina Arz. “Este o ţinută corectă pentru contextul dat. Austeră, în negru, foarte bine punctat de accentele de blană de vulpe. Cizmele şi geanta sunt foarte bine corelate”, ne-a spus creatoarea de modă.

Lidia Niculescu, din ce în ce mai relaxată
Lidia Niculescu, fosta soţie a fotbalistului Claudiu Niculescu, n-a stat nici ea departe de tribunale. Ba chiar, în ultima vreme, drumurile spre sala de judecată au fost ceva mai dese. De la o înfăţişare la alta, Lidia pare tot mai relaxată, “spun” hainele pe care alege să le poarte. “Un look total negru, foarte adaptat acestei situaţii”, spune creatoarea de modă despre ţinuta purtată de Lidia în urmă cu o lună. În schimb, săptămâna trecută, look-ul a fost puţin schimbat. “Este o ţinută relaxată, care emană o stare de nonşalanţă, care poate o ajută să treacă prin momentul delicat. Pare mai degrabă o ţinută pentru weekend decât una pentru tribunal”, a mai spus Wilhelmina.
Scandalurile dintre Lidia Niculescu şi fostul ei soţ, Claudiu, par să nu se sfârşească niciodată

Combinaţia aleasă de Alexandra Dinu nu e «recomandată»
Fosta soţie a fotbalistului Adrian Mutu, Alexandra Dinu, a avut mult “de lucru” în ultima vreme prin tribunale, din cauza procesului de stabilire a custodiei pentru micuţul Mario. La înfăţişarea de săptămâna trecută, Alexandra pare să nu fi fost prea preocupată de modă. “Părţile componente ale ţinutei ei ar fi funcţionat în principiu dacă ar fi ales combinaţia alb cu negru sau negru cu maro. Nu e o combinaţie recomandată de un stilist”, spune Wilhelmina Arz.
Alexandra şi Adi Mutu au făcut mai multe drumuri la tribunal
Sursa: Averea
Tags: Vedete
Stiri similare:
- Vedetele din TVR nu mai primesc benzina gratis
- Maruta si Andra si-au petrecut vacanta acasa la niste mumii celebre
- Uite ce maşini au vedetele!
- Soţia lui Mutu, din nou gravidă
- Madonna nu dă bacşiş

Loading ...