Vedetele din TVR nu mai primesc benzina gratis
Pentru că se confruntă cu o situaţie financiară fără precedent, având un deficit de 9 milioane de euro, TVR a trecut la economii drastice.
Primele vizate sunt vedetele postului, care au rămas fără stilişti personali şi fără deconturi pentru benzină.
Televiziunea publică a mai decis în şedinţa de luni să renunţe la statutul de vedetă pe care îl aveau prezentatorii şi moderatorii angajaţi de post şi să stabilească pentru aceştia o indemnizaţie lunară de maximum 3.000 de lei şi minimum 500 de lei.
Pe lângă aceşti bani, un prezentator mai poate primi 3.000 de lei trimestrial pentru a-şi cumpăra haine.
De restricţiile TVR au scăpat însă Andreea Marin, Dan Bittman şi Liviu Mihaiu, aceştia fiind angajaţi prin firme şi nu prin contract direct cu postul public. Printre cei care trebuie să strângă cureaua se numără şi Marina Almăşan, Iuliana Tudor, Cristina Şoloc, Malvina Cervenschi, Adriana Muraru, Irina Păcurariu, Emil Grădinescu şi alţii.
Tags: none
Stiri similare:
- Fetiţa Lianei Stanciu are cancer. Ajutaţi-o!
- J. Lo a uitat de facturi
- Uite cât plătesc vedetele pentru alcool
- Maruta si Andra si-au petrecut vacanta acasa la niste mumii celebre
- Mihaela nu a vrut bani de la Gigi Becali si Silviu Prigoana

Loading ...